Pagini

vineri, 27 februarie 2015

Friday Flowers 8 : Ghiocei - Primele flori de primavara

      
      De vreo 2 zile vremea s-a incalzit in Bucuresti si miroase putin a primavara! :) 
A inceput postul Pastilor si poate nu intamplator primele flori care apar sunt albe. E timpul pentru introspectie, curatenie, "albire" si iertare. 
       Gingas si delicat, in epoca victoriana, ghiocelul simboliza speranta. Astazi va daruiesc un buchet de ghiocei, asortat cu dantela alba, pentru o primavara plina de sperante si bucurii.

buchet de ghiocei si dantela  shabby chic snowdrop galantus lace bouquet Schneeglöckchenstrauss


buchet de ghiocei galantus snowdrop bouquet Schneeglöckchenstrauss

citat despre iertare iubire - Rafael Noica si floare de ghiocel



Quotes about love forgiveness Rafael Noica - snowdrop galantus

    Sa aveti un post binecuvantat!
              cu mult drag,

Va multumesc pentru vizita! Thank you for stopping by! 



Ana ma motiveaza sa postez imagini cu fori in fiecare vineri.


Mai multe flori gasiti astazi la Helga. Mehr Freitagsblumen zeigt uns heute Helga.








marți, 24 februarie 2015

De Dragobete

"Dragobetele saruta fetele!" spune o vorba romaneasca, deci va salut si eu asa. V-ati pregatit de sarbatoare? Eu da! Sa va spun cum: printre traditiile de Dragobete se numara si indemnul de a fi veseli, zambitori si bucurosi in aceasta zi,  pentru ca asa o sa ne mearga tot anul. Deci iubiti, iubiti, iubiti  si fiti recunoscatori pentru tot ce aveti!

Astazi tanti Lenuta implineste 61 de ani. V-am povestit deja ca am cunoscut-o dupa intoarcerea in Bucuresti. Pentru ca a copilarit la tara si iubeste lucrurile simple, rustice in special, am pregatit cu drag pentru ea cadoul de mai jos: o lumanare parfumata decorata in stil country chic (adica sic de la tara :)) cu  iuta, sfoara, trandafiri si flori uscate. Si mai ales pentru ca azi sunt Dragobetele, am asortat si o inima din sfoara, asa, sa stie cat de mult o apreciez si ma bucur ca Dumnezeu ne-a intalnit! :)


lumanare rustica cu sfoara iuta  trandafiri si flori uscate

lumanare rustica cu trandafiri si flori uscate si inima din sfoara

lumanare scurta botez rustica trandafiri flori uscate


decor rustic cu lumanare trandafiri flori uscate inima din sfoara country chic

La multi ani tanti Lenuta si Dumnezeu sa va poarte mereu de grija!

             cu mare drag,

P.s. ce traditii sunt sau erau in zona voastra de Dragobete? 

vineri, 20 februarie 2015

Friday Flowers 7 : Despre " marile descoperiri "...

 In viziunea asupra lumii, de pana in secolul 15-16, oamenii civilizati isi imaginau ca navigand pe ocean, o sa ajunga la capatul pamantului. Vantul sufla usor in panze, e liniste... ai ajuns... Ce vezi? Ce auzi? Ce ai gasit acolo? ...
 Bineinteles, acum noi stim cu totii ca, daca traversezi oceanul o sa ajungi in America si ca, pamantul e rotund!  Dar oare despre dragoste ce stim? Ce am invatat? Ce cunoastem?

seara romantica - buchet de trandafiri roz si lumanare in suport inima

Din seria "marilor descoperiri personale", urmeaza o mica-mare "nedumerire": Eram in anul 1 de facultate si locuiam in chirie la niste batranei tare simpatici; el avea in jur de 80 si ceva de ani, ea in jur de 75. Cam cat de simpatici? Pai, in fiecare duminica dimineata, batranelul pleaca la piata din centrul Clujului, si fie ca cumpara sau nu ceva, se intorcea cu un buchet de flori... de sezon, de gradina, de oricare...  Doamna le primea zambitoare si le aseza pe masa din sufragerie, apoi ii servea nelipsita salata de cruditati... Se pare ca era un obicei pierdut in timp! Nimeni nu-si mai amintea de cand faceau asta!...
................................................................................................................................................................................
Odata mi s-a descusut captuseala hainei. Doamna imi spune ca stie o croitoreasa in apropiere si plecam impreuna acolo. Rezolvam problema, iar eu vreau sa mai pierdem timpul, nu stiu pe unde. Doamna-mi zice: "Sti, hai sa ne grabim acasa. Sotul meu isi face griji pentru mine", apoi continua zambind, in soapta : "si inca e gelos!" Am ramas ca traznita. El avea peste 80 de ani... Ea s-a maritat cu el la 17 ani...

citat din P Paisie Aghioritul- ce uneste mai mult pe barbat cu femeia -RECUNOSTINTA

Eram pe corabie, la capatul pamantului!...

.......................................................................................................................................................................

Voi ati avut parte de "descoperiri"? Cum v-ati simtit in acel moment?






p.s. Multumesc Anei, care ma motiveaza sa particip constant pe blogul ei,  in fiecare zi de vineri la Friday Flowers, cu postari ce contin imagini cu flori:


Si multumesc Irinei pentru petrecerea organizata pe blogul Dulce Casa in aceasta zi de vineri:

Sa aveti un weekend plin de iubire! :)


miercuri, 18 februarie 2015

Idee cadou handmade de ziua indragostitilor: Fursecuri inima


        Trandafirii nu sunt doar unele dintre cele mai iubite flori decorative, ci  sunt apreciati si in bucatarie la prepararea deserturilor. Folositi in special in bucataria orientala sub forma de apa de trandafir, esenta sau dulceata, ei incanta prin gustul lor deosebit. 

reteta dulciuri fursecuri inima cu apa si esenta de trandafiri

idei reteta fursecuri inima de ziua indragostitilor cu apa de trandafiri


Pentru februarie - luna iubirii, am pregatit o reteta de fursecuri inimioara cu apa si esenta de trandafir glazurate frumusel cu miere si fulgi de migdale:

Ingrediente
aluat fursecuri:
420 g faina
1 lingurita bicarbonat de sodiu
1/2 lingurita praf de copt
225 g unt moale
300 g zahar
2 oua
1 lingurita esenta de vanilie
1 lingura apa de trandafir
1 lingurita esenta de trandafir
glazura:
4 linguri miere
1 lingura apa de trandafir
fulgi de migdale maruntiti cat cuprinde
esenta de trandafir ( dupa gust)
suc de sfecla rosie (cateva picaturi in functie de culoare)


aluat fursecuri cu apa de trandafiri

Mod de preparare:
      Intr-un bol se amesteca faina, bicarbonatul si praful de copt; intr-un alt vas amestecati bine zaharul cu oul, apa de trandafir si esentele. Combinati toate ingredientele, framantati aluatul, intindeti-l pe masa de lucru si taiati-l cu forma preferata. Asezati fursecurile in tava, pe hartia de copt si coacetile aproximativ 10 minute. Cand  incep sa miroase le puteti verifica. Amestecati ingredientele pentru glazura si intindeti-o peste fursecurile racite (adaugati suc de sfecla rosie pentru un colorant natural si fara  E-uri). Pofta buna!

citat din Maica Gavrilia - A iubi inseamna a nu cere nimic, ci doar a da si iarasi a da... tot ce iti da Dumnezeu


Iar mai jos un scurt filmulet super romantic (9 minute) , despre dragoste, mancare si "coincidente":
 " Kismet Diner" - Uneori trebuie sa asculti cu inima... :)



Voi cum v-ati gasit jumatatea / sufletul pereche?  Il asteptati? Va mai amintiti prima dragoste?

     vesnic indragostita,







vineri, 13 februarie 2015

Friday Flowers 6: Altfel de flori

        

     Altfel de flori  si o alternativa la buchetul clasic de trandafiri rosii de ziua indragostitilor, aranjate in joaca si cu multa bucurie de Mada. Ne vedem rar, pentru ca sora mea locuieste acum in Cluj, dar cand ne intalnim, nu pierdem timpul si bineinteles, ne bucuram de flori! :)

aranjament  buchet altfel cu trandafiri si flori pentru ziua indragostitilor

aranjament cu trandafiri si flori  ursulet cu inimioara in mana de ziua indragostitilor

Exact asa arata un aranjament creat din drag de flori, fara a tine cont de tehnici, reguli sau alte constrangeri. Ea a ales florile si ursuletul. Neaparat un ursulet iubitor cu o inima mare! :) Iar pentru mine este minunat sa-i vad pe cei din jur relaxandu-se in fata florilor si exprimandu-si creativitatea.

Va plac buchetele clasice sau cele mai "altfel"? Aranjati uneori singure flori?

      cu mult drag,





P.s. In fiecare vineri particip la Friday Flowers pe blogul Anei

miercuri, 11 februarie 2015

Cu dragoste : Inimi din material personalizate - DIY

tutorial inimi din material personalizate

inimi personalizate din material de ziua femeii indragostitilor martisor

Nu stiu daca voi sarbatoriti ziua indragostitilor pe 14 februarie, de Dragobete sau in orice alta zi. Mie personal mi-ar placea ca iubirea sa pluteasca mereu in aer si sa nu aiba nevoie de o sarbatoare speciala. Oricum pentru ca februarie este luna iubirii, iar apoi urmeaza inceputul lui martie cu ziua mamei si a femeii, am gasit un prilej numai bun de a confectiona niste inimioare din material personalizate cu numele celor dragi. Si de ce nu, pot sa fie niste martisoare tare iubarete! :)

tutorial inimi rosii din material personalizate cu nume brodat

 Inimi din material personalizate

Aveti nevoie de:
- 2 bucati de material : unul pentru brodat numele, altul pentru croit inimioara
- foarfeca in zigzag sau normala
- model de inima : (alegeti unul care va place de aici  sau desenati unul)
- pix/ creion pentru a trasa numele pe material
- ac cu ata pentru brodat si cusut (sau masina de cusut)
- vata
- snur/ sfoara / ata pentru agatat inima (optional)

Metoda: Desenati numele pe material si brodati-l cu ata preferata, apoi aplicati-l pe inima din material ca in imaginea de mai sus. Coaseti marginile inimioarei lasand un loc prin care sa introduceti vata, apoi incheiati cusatura. Optional puteti coase un snur de agatat. Si gata, bucuria este pregatita! :)

inimi inimioare din material personalizate cu nume mesaj viata e frumoasa

         din inima,





P.S. Voi ati sarbatorit sau sarbatoriti ziua indragostitilor? Faceti ceva special sau aveti un ritual anual?

luni, 9 februarie 2015

La o cafea - De la vorba la fapta



Inapoi in Bucuresti de cateva zile... Dupa o deplasare indelungata m-am reintors cu experiente noi, concluzii si situatii, pe care acum trebuie sa le rezolv cu ajutorul lui Dumnezeu.

Nu mare mi-a fost mirarea sa descopar ca deja mi-era pregatita o bucurie. Am cunoscut o vecina minunata si un ajutor nesperat! Mi-a spus ca vara trecuta a fost de 3 ori la Parintele la Prislop. Sa fie oare o coincidenta ?!


Pentru ca aici a nins si e destul de frig, am avut timp suficient sa-mi indrept ochii spre mine si sa-mi intocmesc o lista cu obiective de urmat in luna februarie (idee inspirata de Irina):
  1. Trebuie sa organizez  serios caminul nostru: - nu mai avem loc!!!
  2. Trebuie sa ma organizez pe mine :- cu merge si asa, nu mai tine!
  3. Vreau sa postez pe blog de minim 2 ori pe saptamana
  4. Vreau sa slabesc 4 kg - acumulate in timp si mai ales in deplasare, pentru ca da, mancarea e fost multa si delicioasa... sa mai zic ca in majoritatea timpului nu am gatit-o eu...
  5. La punctul de mai sus se incadreaza: - o dieta sanatoasa cu mai multa energie, uneori simt ca bateria e gata!!!  si - sport minim 30 minute zilnic, aici includ mers pe jos, bicicleta, aerobic acasa, etc. pentru ca nu sunt in stare sa-mi fac un abonament si sa ma tin de el... am incercat...
  6. Sa indeplinesc lucrurile pentru care am primit binecuvantare. Doamne ajuta!

Aveti si voi o lista cu obiective de indeplinit? A-ti inceput sa le puneti in practica? Care vi se par cele mai grele de atins?

            la o cafea,