"Am scris aceste pagini tensionat de frică. Când a fost să le revăd, cu ocazia aşezării lor într-un loc mai sigur, am încercat să le recitesc şi să le rescriu dar mi-a fost imposibil. Nu am liniştea necesară. Când văd toate aceste file mă înfioară pericolul de a fi descoperite de Securitate. Le las aşa cum au ieşit din primul condei, deşi regret că nu pot face un lucru deplin. Iertaţi-mă, oameni!"
"S-au practicat toate sistemele de tortură. În prima perioadă, un grup de
tineri deznădăjduiţi s-au aruncat cu mâinile şi capetele în ferestre, cu intenţia de a se sinucide, dar n-au reuşit să moară. După ce au fost vindecaţi de rănile căpătate au intrat în „tură”. Majoritatea au intrat de mai multe ori în tură, căci se dovediseră încă „nesinceri”. În „tură” fiecare rezista după capacitatea sa, dar la o tortură nelimitată şi necontenită nimeni nu poate rezista la infinit."
"În temniţele româneşti nu s-au strâns numai eroi şi sfinţi. Închisorile au
fost un soi de
site succesive a mii şi mii de oameni. Puţini, extrem de puţini sunt
cei care au rezistat tuturor cernerilor. Acest proces de selecţie severă trebuie
foarte bine înţeles, căci altfel sfinţii şi eroii nu mai sunt verosimili. Sunt deci
foarte multe figurile sinistre pe care le-am întâlnit în închisoare."
"- De ce-mi povestiţi toate acestea? am întrebat-o eu.
- Pentru că mi se pare că ascundeţi o taină asemănătoare cu a lui! Cine
sunteţi de fapt?
- V-am dat o carte să citiţi, mai avem timp de discutat."
Citatele de mai sus sunt luate din cartea
Intoarcerea la Hristos de Ioan Ianolide; o carte tulburatoare... te lasa fara cuvinte... te zguduie... iti trebuie curaj sa o citesti!...
Am gasit-o si in format pdf. si daca va incumetati, puteti sa o rasfoiti sau citi
aici.
... pe ganduri,
Ioana
P.s. Trimit postarea pe blogul Zinnaida, la rubrica
Citate favorite.