M-am pomenit cu ea in gradina de cand ma stiu, la sapă. Vecina care vorbea cu pamantul, plantele, animalele si cu Dumnezeu. Nu pricepeam prea multe pe atunci, si credeam ca toti oamenii sunt aşa, ca Nana Ană. 🙂
Am plecat in lume si intr-o zi m-am intors in gradină si ea era acolo; la fel, cu sapa in mână, cu zambetul pe fată. Ne-am salutat, am vorbit de una de alta şi ne-am vazut apoi fiecare de treabă. Si apoi m-a lovit ca un trăznet: "Lucră Doamne, Tu lucrarea Ta." Nană Ană vorbea, aşa cum numai ea ştia!
Azi a fost inmormantarea ei. 91 de ani.
Nascuta in '31, ramane orfana la 9 ani de ambii parinti. Impreuna cu cei doi frati supravietuies in casa parinteasca pana cand, dupa 1 an, o matusa ii ia in grija...
O vedeam mereu descuta de cum aparea soarele si se incalzea putin vremea. Si-mi povestea ca nu avea papuci, iar una dintre ierni a fost extrem de grea! Tăia lemne de foc cu fratele ei si-i inghetau picioarele...
Dar nană Ană era veselă! Pozitivă am zice astăzi, si primul lucru cand te prindea te punea la masă. Dacă nu mancai, obligatoriu primeai la pachet o bucatā de pită sau mămāligā invelita in hartie de ziar! Si câte si mai cate nu stia sa faca de mancare: supă pe pui de graur, ciuperci pe lespede, boabe de porumb fiert cu zahar sau placinte cu lobodā - ca sa enumar doar câteva...
Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca, nană Ană!