Zilele astea am primit pe adresa de email un articol interesant de la cineva care a fost pe 10 august in Piata. Dar cel mai bine va las pe voi sa cititi:
"Ziua in care am fost actori figuranti in propria noastra drama
Pe 10 august 2018, m-am trezit, am
muncit, am pranzit, am vorbit cu cativa prieteni, am citit stirile si am decis
sa iesim in piata. Inspirata de crepusculul splendid al unei zile de vara m-am
gandit sa imbrac o ie. Cand m-a auzit sotul meu a zambit trist si mi-a zis ca
mai bine m-as incalta cu o pereche de adidasi, pentru ca in mod cert nu vom
dansa hora unirii. Si avea dreptate. Nici in prima zi de protest din februarie
nu fusese chiar liniste si pace. Imi amintesc ca si atunci huliganii aruncasera
cu petarde in jardarmi, li se raspunsese cu ceva gaze lacrimogene (izolat) si
noi o luaseram la pas rapid pe Lascar Catargiu spre Romana.
Dar acum isi anuntasera prezenta in
piata romanii nostri din strainatate veniti cu dor de tara si de port,
inspirati de dorinta de mai bine pentru ai lor, o motivatie suficienta pentru
ca impreuna sa tragem un semnal de
alarma asupra situatiei tensionate si alunecoase, care persista in Romania inca
din noaptea alba de februarie a OUG 13.
Am multi prieteni plecati prin toate
colturile lumii. Stiu povestile lor si mi-e clar ca una dintre dorintele lor
launtrice e ca la un moment dat sa se intoarca la radacini si sa rodeasca. Si
ce rod poate fi mai bun decat cel dintr-o samanta rezistenta, bine germinata,
libera? Multi au plecat manati de dorinta de a se autodefini, de a evolua, de a
se perfectiona, de a construi ceva, dar sunt convinsa ca majoritatea a plecat din
motive mult mai pragmatice, precum lipsa locurilor de munca si a resurselor
financiare.
Ii admir pe acesti romani curajosi de
pretutindeni, inadaptabili la situaţia politică şi economică actuală, care nu
s-au adapat din izvorul de favoruri şi pricopseli personale pentru cei aleşi, care
au suferit traume ale dislocarii culturale, care au reusit sa isi rescrie
vietile pe coala alba si pe care deseori ii copleseste dorul de familie, de
neam, de tara.
Am plecat spre piata cu gandul ca voi
povesti cu acesti oameni despre modele de societati si actiuni civice care sa
creasca calitatea vietii, despre tot ce e bun acolo si s-ar putea replica si
aici. Pe Calea Victoriei intalneam grupuri de oameni, multi cu copii, cu masti
medicale pe fata, care se indepartau de piata, de unde am dedus ca avusesera
loc interventii ale jandarmilor. Cu cat ne apropiam simtem mirosul intepator de
gaze lacrimogene, dar cel mai trist era ca intalneam din ce in ce mai multe
gasti de suporteri recalcitranti care injurau si erau foarte agresivi.
Atunci am inteles ca totul degenerase si
ca pericolul ca oricare dintre noi sa fie lovit aleator, nejustificat, era
foarte mare. Asta si din cauza ca mulţi jandarmi s-au dezechilibrat emoţional
si au actionat irational. Inregistrarile dialogurilor foarte agresive dintre ei
dovedesc ca nu prea mai erau in controlul propriilor emotii si actiuni. Imi
place sa cred, sa sper, ca nu toti jandarmii sunt niste badarani care isi
vorbesc si se comporta asa. Probabil mai sunt si jandarmi care isi iau in
serios profesia si care actioneaza responsabil si asumat, doar ca multi dintre
cei din piata nu erau din aceasta categorie. Pseudojandarmii din piata pareau
manati de niste instincte trezite de un puternic complex de inferioritate.
Probabil acestora li s-a spus la
instructie ca vin outsiderii aia lasi care si-au tradat patria si au ales sa se
imbogateasca slugarind la strainii care ne fura tara, care vin o luna pe an in
tara si cheltuie cat salariul pe un an al unui jandarm, care conduc masini
scumpe din care nu arunca cu pet-uri pe autostrada, care stiu sensul cuvantului
civilizat, care au pretentia de a spune ce gandesc si de fi ascultati. Cum sa
nu se simta in pericol un astfel de pseudojandarm, care se autolimiteaza la a
asculta ordinele unor personaje sinistre de la care primeste bani sau favoruri,
pe care il roade lesa "bossului" si care nu stie decat sa loveasca?
Contextul influenteaza destinul, si mi-e clar ca acesti pseudojandarmi nu au
avut tocmai un context favorabil unei dezvoltari normale, dar cel mai trist
este ca cei care ar fi putut schimba contextul pentru ei nu au facuto pentru ca
li s-a parut favorabil asa. Ii trateaza ca pe niste caini de lupta,
infometandu-i si dandu-le drumul in ring sa sfasie cu bestialitate oameni
nevinovati. Incerc sa inteleg mecanismele chimice ale creierului lor. Exista
oare o incentivare imediata a creierului lor cand lovesc, cand se manjesc de
sange, ca atunci cand mananci cicolata? Cum e oare posibil ca o fiinta umana
din anul 2018 sa aiba asemnea deviatii de comportament si culmea sa se preocupe
de paza si ordinea unei natiuni intregi?
Daca fiecare pseudojandarm s-ar intalni
intrun alt cadru cu omul/oamenii pe care l-a/i-a lovit, probabil ar intelege ca
exista si alte exemple de urmat, decat cel al stapanului care se foloseste de
el in propriul interes. Traim o criza a modelelor pozitive, insa romanii
intorsi in tara pentru acest eveniment sunt caramizi importante in constructia
de valori inalte a acestui neam.
Putem fi de acord ca suntem cu totii responsabili de soarta acestei tari. Daca suntem de acord asupra acestei situatii inseamna ca avem puterea de a colabora. Este usor sa convenim asupra unui obiectiv, de exemplu de a avea un sistem de educatie mai bun si o democratie mai puternica, chiar daca nu suntem de acord cu privire la modul de a ajunge acolo.
Pentru ca da, exista inca oameni in aceasta tara dezbinata care isi doresc cu adevarat sa colaboreze pentru un viitor comun mai bun. Opozitia nu se uneste pentru a oferi o alternativa reala, actualul Guvern lupta pe viata si pe moarte pentru a supravietui pe termen scurt, iar societatea civila incearca sa capete o voce cat mai putin distorsionata care sa fie auzita in toate cele 4 zari. Inca rezistam, dar dupa rezistenta va veni vremea colaborarii cu inamicul, de care nu ne place, nu avem incredere in el, nu face aceleasi alegeri, nu are aceeasi educatie. Va veni vremea reconcilierii nationale. Si atunci ce vom face?
Cum se poate rezolva acest dezacord? In
mod cert, nu cu violenta. Conversatia, ascultarea profunda si folosirea conversatiilor
de tip "toate partile implicate" sunt vehiculele pentru o comunicare
eficienta si atingerea de obiective. Dialogul respectuos si angajamentul
rezolvarii problemelor intrun mod colaborativ si incluziv pot constitui calea
catre reconcilierea nationala, de care avem atat de mare nevoie in aceste
momente istorice.
Trecutul romanilor este unul
dramatic, contorsionat, aproape dezgustător si dureros, dar cred ca acum mai
mult ca oricand, noi toti, protestatari, jandarmi, pseudojandarmi, tineri, batrani, romani din tara si din afara,
avem in noi forta de schimbare in mai bine a noastra individual si mai apoi a
intregii societati in care traim.
Makrinitsa "
