Translate

luni, 4 septembrie 2023

Septembrie, luni

DOAMNE,

Nu pot înțelege unele lucruri, dar nu mai caut sā pricep! Fā Doamne cum crezi că e mai bine in viețile celor din familia mea trupească şi duhovnicească! 

Multumesc Doamne pentru toate întâmplările zilei de astăzi! Multumesc!


Melodia Septembrie, luni - Horia Brenciu 

miercuri, 26 iulie 2023

Ce mai citesc in vacanţă

 Anul acesta am plecat cu o adevarata biblioteca la noi, din care n-am apucat sa citim prea multe. 💪 Totusi, prima carte pe care am pus mâna si unde am plans impreuna cu eroinele a fost "Femeile suferintei si nadejdii", de Mersine Vigopoulou. Va recomand aceste 4 povestioare care iti merg drept la inimă!

Carte femeile suferintei si nadejdii

"Anghelina, Agnia sau Ghetsimana, împreună cu Alice și Elena sunt femeile de lângă noi. Femei cu duh luptător, care au depășit greutățile prin credință și hotărâre, pentru că au considerat binele o necesitate.

Se poate ca odată să le întâlnim şi noi, și poate că vom trece pe lângă eleindiferenţi. Însă acum vin să le cunoaştem mai bine prin povestirile lor sensibile. Ne încredinţează viaţa lor descoperindu-ne inima lor şi modul în careşi-au lăsat amprentele în familie, în grupul celor apropiați lor, în societate.

Acestea au devenit, după cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, dospeala pe care în fiecare perioadă grea Preabunul Dumnezeu o foloseşte pentru a ajuta generațiile viitoare și pentru ca această lume să nu piară."

La malul marii

Imbratisari cu drag,
Ioana


sâmbătă, 8 iulie 2023

Targul de vechituri din Frankfurt

 Piata de vechituri este o adevarata atractie turistica pentru oras. Sambata dimineata poti hoinarii pe malul Mainului si poti descoperii diferite obiecte interesante.


Imagine cesti de cafea vintage


Pentru mine o plimbare prin piata de vechituri e ca o plimbare la muzeu. 😊 Si uneori o meditatie legata de cat de trecatoare este viata si pentru cat de multe lucruri ne încrâncenăm de-alungul timpului, pentru ca apoi ele să ajungă cu putin noroc intr-o piata de vechituri...

Imagine vesela portelan vintage

Imagine lucruri vecho vintage cusute

Imagine targ de vechituri flohmarkt Frankfurt

Imagine papusa vintage in costum popular germania


Si bineinteles m-am intors si eu cu ceva acasā! Era asezata pe jos si parca ma astepta. 😃 Coincidenta sau nu, vanzatorii vorbeau romaneste si obiectul nu parea de interes pentru ei, pentru ca asa cum mi-a spus unul dintre ei: "zice : sa nu-ti faci chip cioplit!" N-am comentat nimic, am luat-o si am plecat cu ea acasa! Comoara mea!🥰

Icoana Sfantul Nicolae


Este o icoana cu Sf Nicolae, dar daca stiti mai multe detalii despre ea, m-as bucura sa lasati un comentariu!

Va imbratisez cu drag,
Ioana 🤗


luni, 26 iunie 2023

vineri, 5 mai 2023

Viata asta e un pod

M-am pomenit cu ea in gradina de cand ma stiu, la sapă. Vecina care vorbea cu pamantul, plantele, animalele si cu Dumnezeu. Nu pricepeam prea multe pe atunci, si credeam ca toti oamenii sunt aşa, ca Nana Ană. 🙂
Am plecat in lume si intr-o zi m-am intors in gradină si ea era acolo; la fel, cu sapa in mână, cu zambetul pe fată. Ne-am salutat, am vorbit de una de alta şi ne-am vazut apoi fiecare de treabă. Si apoi m-a lovit ca un trăznet: "Lucră Doamne, Tu lucrarea Ta." Nană Ană vorbea, aşa cum numai ea ştia!
Azi a fost inmormantarea ei. 91 de ani.
Nascuta in '31, ramane orfana la 9 ani de ambii parinti. Impreuna cu cei doi frati supravietuies in casa parinteasca pana cand, dupa 1 an, o matusa ii ia in grija... 
O vedeam mereu descuta de cum aparea soarele si se incalzea putin vremea. Si-mi povestea ca nu avea papuci, iar una dintre ierni a fost  extrem de grea! Tăia lemne de foc cu fratele ei si-i inghetau picioarele... 
Dar nană Ană era veselă!  Pozitivă am zice astăzi, si primul lucru cand te prindea te punea la masă. Dacă nu mancai, obligatoriu primeai la pachet o bucatā de pită sau mămāligā invelita in hartie de ziar! Si câte si mai cate nu stia sa faca de mancare: supă pe pui de graur, ciuperci pe lespede, boabe de porumb fiert cu zahar  sau placinte cu lobodā - ca sa enumar doar câteva...

Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca, nană Ană!

vineri, 31 martie 2023

Perfect

De dimineaţă, intr-un moment de pauză am citit câteva rânduri din Parintele Porfirie. Voi ce mai citiți?

Iar spre searā am pornit haihui prin pădure. Sentimentul de libertate si bucurie pe care-l simt aici e incredibil. Clar mi se potriveste zicala: codrul e frate cu românul!🤗

Primavara cu muguri si flori abia deschise, ce poarta in ele promisiunea unei veri imbelsugate si frumusetea devenirii.
O mână micută cu o floare albastră, ca să nu uit niciodată, că bucuria stă ascunsă in lucruri simple! 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Cu drag, din ultima zi a lui martie,
Ioana

marți, 21 martie 2023

Dimineata de primavara la Prislop

Lumină, soare, ciripit de păsărele...
de parcă treci in alt timp...
şi în altă lume...
Vă las si un gând al Părintelui Arsenie Boca pe care l-am găsit in cartea Cuvinte Vii.
"Iertand, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, ti se sterge tie." P. Arsenie Boca

Sa avem o primavara frumoasa!
Cu drag,
Ioana

luni, 13 martie 2023

O zi de neuitat si un loc special

Weekendul acesta am ajuns la mânăstirea Râmeț. Totul a fost spontan si nepregatit din timp.
Cred ca este manastirea vizitata cel mai des in copilarie, asa ca, pentru mine, ea are un farmec aparte. Ba mai mult, in urma cu aproape 10 ani, o maică de aici, cu care am vorbit pentru prima dată, mi-a spus unele lucruri interesante, pe care nu le-am priceput decat mult mai tarziu, cand am ajuns in Frankfurt. Cred ca avea Darul de a vedea lucruri din trecut si viitor. Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca pe maica Atanasia! Maică, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!
Abia in acest weekend am constientizat la cât de multi sfinti si sfinte  te poti inchina aici, si este pentru prima oara cand am realizat cat de frumos mesterite sunt chipurile lor!
Multumesc Doamne pentru toate!
Cu bucurie,
Ioana

vineri, 10 martie 2023

Fapta buna care-o faci

Despre parintele Iulian am auzit astazi pentru prima oara, odata cu trecerea lui la Domnul. Printre informatiile publicate pe un grup am gasit si versurile urmatoare, care mi-au placut foarte mult: 
"Fapta bună care-o faci
Cu smerenia s-o îmbraci
Că Dumnezeu mult iubeşte
Pe omul ce se smereşte..."
P. lulian Prodromitul

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! 
Roaga-te pentru noi Parinte sa facem fapte bune si sa dobandim smerenie!
Cu dragoste si cu nădejdea invierii,
Ioana

joi, 9 martie 2023

La multi ani de 8 martie!

Dragi femei minunate, vă urez multă bucurie si vă multumesc cā de atâția ani imi urmăriti blogul! 🥰
Să nu uităm niciodată că Dumnezeu ne-a făcut unice si fiecare am primit de la El darul nostru, că suntem atât de prețioase in ochii Lui, de iubite si de binecuvantate!💖
La multi ani! 🤗

Va imbratisez cu drag! 😘
Ioana


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...