Translate

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Surpriza neasteptata

#aranjament de #Craciun cu lumanare #rosu

Acum doua zile am primit un sms cu un anunt foarte important sau sa-i zic mai bine o surpriza? Sau dar de Craciun? Avem incepand de duminica asta, 18 decembrie de la ora 9:00 slujba in limba romana. Mi se pare o mare usurare pentru ca in Offenbach era mai greu de ajuns, iar locul de intalnire de duminica este intr-o zona foarte buna a orasului, in apropierea metroului, la adresa Funckstraße 14, 60486 Frankfurt. Ocrotitorul parohiei romanesti este unul din cei 12 Apostoli si anume Sfantul Apostol Bartolomeu care este in acelasi timp si ocrotitorul orasului Frankfurt. Mai multe detalii gasiti aici pe situl parohiei.

aranjament de #Craciun cu #lumanare #countrychic

Abia astept ziua de maine!
Cu drag,
Ioana

luni, 5 decembrie 2016

La multi ani de Sfantul Nicolae!



La multi ani de sfantul Nicolae


Noi il asteptam deja pe Mos Niculaie si pe tata-socru Nicu care va ajunge la noi tocmai din capatul celalalt de tara, de la Dunare, din Braila. Piticul a adormit dupa ce a mesterit serios cu foarfeca si m-a ajutat sa terminam aranjamentele pentru vecine. Urmeaza partea cea mai distractiva: curatenia! :) 





Maine este hramul bisericii si ne vom imbraca in costume populare. Imi place acest obicei si m-as duce mult mai des asa, dar hainele sunt destul de vechi si mi-e teama sa nu se strice. Am in plan pentru la anul viitor sa cos un rand de haine de toata ziua,  sa vedem de reusesc ori ba ... :)


Va doresc o sarbatoare plina de bucurie si multe daruri in papucei! :)

cu mare drag,
Ioana

vineri, 2 decembrie 2016

Friday Flowers (40) : Gand se seara






"Intre neputinta si constiinta, intotdeauna sa fii de partea constiintei, pentru ca neputinta sa o rezolve Dumnezeu. Ca altfel, cand iei partea neputintei, constiinta nu  mai ai cu ce sa o carpesti. "
 ( P. Arsenie Boca parafrazat  de  P. Vasile Vlad la parastasul Parintelui Craciun Opre - video aici)

Un weekend frumos,
Ioana

Multumesc  Ana  pentru motivare si gazduire!



marți, 29 noiembrie 2016

"Poveste" de Craciun - Liviut


poveste de Craciun


     In weekend am gasit aceasta "poveste" uimitoare: Zdrobit de un TIR, Liviut se trezeste dupa 15 zile din coma... Eu am ramas fara cuvinte...

video reportaj TV


Liviut povesteste tinerilor din Arad ce a vazut in coma

Fiecare zi e un Dar de la Dumnezeu!

cu drag,
Ioana

P.s. Pana la Craciun intentionez  sa public sub aceasta denumire diferite "povesti". :)

vineri, 25 noiembrie 2016

Friday Flower (39) : Ultimele flori de toamna


            Ultimele flori culese din gradina parintilor, toamna trecuta... Si sora mea care azi calatoreste spre Cluj... Mai ca ma apuca nostalgiile...



Va doresc un weekend minunat,
cu drag,
Ioana

joi, 24 noiembrie 2016

De sezon: Fursecuri de post cu martipan


fursecuri delicioase si fragede de post

          Sambata trecuta am incercat o reteta noua de post. Si m-am incadrat in tema de Craciun de aici, adica fursecuri, fursecuri si iar fursecuri. Noutatea absoluta: martipanul!
         Oricum pana in clipa de fata le declar cele mai reusite si gustoase, si stiti de ce? Pentru ca piticul meu mofturos le-a manancat pe infundate. :)

fursecuri de Craciun

Reteta fursecuri fragede cu martipan de post:
  • 150 g unt de cocos 
  • 80 g zahar pudra
  • 1/4 lingurita sare
  • 1/2 coaja rasa de lamaie bio
  • 75 grame martipan
  • 1-2 linguri apa
  • 1 lingura seminte de chia macinate ( eu nu am pus)
  • 50 g migdala macinate
  • 225 g faina
 Mod de preparare: Ingredientele se amesteca in robotul de bucatarie in ordinea de mai sus. Aluatul se lasa in frigider pentru o ora, apoi se intinde cu grija (este sfaramicios) si se taie cu o forma rotunda sau cu un pahar cu diametrul de 5 cm. Fursecurile se aseaza in tava pe hartia de copt si se tin la cuptorul incis la 175 grade timp de 12 - 15 minute. Pofta buna! :)

craciun dulciuri cadouri

Voi ce reteta de fursecuri folositi inainte de Craciun?

Si acum ca a vazut pozele, mai vrea cateva, asa ca eu ma pun la copt! :) A, si sa nu uit, ne jucam umpic si cu stampilele pentru fursecuri... placerea lui! :))

cu  mult drag,
Ioana

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Secretul ordinii si curateniei germane


             Luna trecuta m-a apucat un chef nebun de ordine... nemteasca! :)))  Vecinele mele s-au gandit sa ma ajute cu sfaturi practice si cu o carte din care sa invat cum se face totul "ca la carte": am trecut prin teste, sa vad ce tip de "gospodina" sunt si am citit despre cum se organizeaza o gospodarie, in care femeia este "manager": am aflat despre definirea obiectivelor, strategii de mobilizare a echipei (sot + copii), organizare si cate si mai cate.

          Incep sa inteleg de ce pe vremuri femeile aveau cursuri de gospodarie la scoala: pe de o parte pentru ca o astfel de "intreprindere" nu poate sa functioneze bine fara sa ai habar, iar pe de alta parte pentru ca familia era intr-adevar importanta.

     
 Cele  mai utile informatii mi s-au parut asa numita strategie de 20 de minute, zilnica, de dimineata, cand aranjezi in mare fiecare camera; pentru bucatarie iti mai aloci 10 minute suplimentar - daca ai masina de spalat, daca nu ai inca 20, apoi listele foarte practice de avut la indemana cu informatii despre programul si mancarea copilului, persoanele care te pot ajuta in situatii neprevazute, de urgenta.

     
coffee cup

         Bineinteles acum ma simt mult mai stapana pe mine pentru ca stiu teoria, practica insa ma doboara. :) Si colac peste pupaza in ultima saptamana m-am trezit nas in nas cu menajera unei vecine care tocmai astepta noua bucatareasa in fara cladirii... Mai bine nu vorbeam cu ea! :))))

Si astea fiind zise ma intorc la "managementul" meu... romanesc! :)

cu zambetul pe buze,
Ioana

P.s. Spor in toate!


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...